DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală 139/05.04.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât următoarele:

Condamnă pe inculpatul COJOCARU CRISTIAN, avocat în cadrul Baroului Bacău, la data faptei, la o pedeapsă de 1 an și 5 luni închisoare și interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei, cât și pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Condamnă pe inculpatul CRĂCIUN MARIUS la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare și interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei, cât și pe o perioadă de 2 ani și 6 luni după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.

Condamnă pe inculpata SIMION NADINA, la o pedeapsă de 1 an și 3 luni închisoare și interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei, cât și pe o perioadă de 2 ani și 6 luni după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.

Condamnă pe inculpatul COROAMĂ CODRIN CONSTANTIN la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei principale pe durata unui termen de încercare de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență.

În cazul acestui inculpat, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile art. privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.

Obligă inculpatul Cojocaru Cristian să plătească statului suma de 6.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.

Obligă inculpații Crăciun Marius și Simion Nadina să plătească statului câte 4.500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către DNA la data de 02 iulie 2014, vezi comunicat nr. 972/VIII/3 din  07 iulie 2014.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 07 iulie 2014