DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală 353/07.04.2016, Curtea de Apel Suceava a hotărât următoarele:

Condamnă pe inculpatul BĂDAȘCĂ MARCEL, șef al Sectorului Poliției de Frontieră Românești, județul Botoșani, la data faptei, la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 6 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă făptuitorul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Obligă inculpatul Bădașcă Marcel să plătească părții civile, ANAF – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, suma de 13.295 lei, reprezentând taxe vamale și fiscale, precum și accesoriile aferente sumei conform Codului de procedură fiscală.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de către DNA la data de 27 ianuarie 2015, vezi comunicat nr. 134VIII/3 din  28 ianuarie 2015.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 28 ianuarie 2015