IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
COMUNICAT
Prin decizia penală nr. 437 din 10.03.2016, Curtea de Apel București a hotărât condamnarea inculpatului NICULESCU GABRIEL, inspector fiscal cu grad de consilier principal în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov – Serviciul de Inspecție Fiscală, la data faptelor, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență.
În cazul acestui inculpat, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile, în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului sector 5 București sau al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului sector 6 București.
Confiscă de la inculpatul Niculescu Gabriel sumele de 1.000 euro și 2.850 lei.
DEFINITIVĂ
Inculpatul a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției la data de 17 iulie 2015, vezi comunicat 1300/VIII/3 din 21 iulie 2015.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informațiecomunicate de presă din
21 iulie 2015