DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 04 aprilie 2016
Nr. 402/VIII/3

COMUNICAT



Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată,

a inculpatului STĂNCIULESCU MIRCEA ALEXANDRU, ofițer de poliție în cadrul Biroului 6 de Poliție Rurală din comuna Traian, județul Bacău, la data săvârșirii faptei, în prezent aflat în stare detenție, pentru executarea unei pedepse privative de libertate, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

și sub control judiciar, a inculpatului TANASĂ DRAGOȘ – CONSTANTIN, avocat în cadrul Baroului Bacău, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 12 – 14 ianuarie 2013, inculpatul Tanasă Dragoș – Constantin, în calitate de avocat în cadrul Baroului Bacău, a intermediat pretinderea sumei de 1.500 euro, de către ofițerul de poliție, de la o persoană (denunțător în cauză) cercetată într-un dosar penal instrumentat de lucrători ai Biroului 6 de Poliție Rurală din comuna Traian, jud. Bacău.

Inculpatul Stănciulescu Mircea Alexandru a pretins, prin intermediul avocatului, suma de bani respectivă pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu, în sensul de a depune diligențele necesare în direcția soluționării favorabile a sesizării formulate pe numele denunțătorului, prin schimbarea declarațiilor date de părți sau neînregistrarea efectivă a dosarului penal.

Infracțiunea nu s-a mai concretizat, pentru că denunțătorul nu a reușit să mai facă rost de suma de bani pretinsă.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Bacău, cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 11 decembrie 2018