DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

22 martie 2016
Nr. 326/VIII/3

COMUNICAT


Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, comise în perioada 2013-2014.

În cursul zilei de 22 martie 2016, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 2 locații situate în municipiul Botoșani, din care una la sediul unei instituții, iar cealaltă la domiciliul unei persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE