DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

17 martie 2016
Nr. 312/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului VOICU IULIAN, subcomisar în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 19 Poliție, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
- trafic de influență,
- favorizarea făptuitorului.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 06.02.2016 – 16.02.2016, inculpatul Voicu Iulian, în calitate de subcomisar de poliție în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Secția 19 Poliție, a pretins și a primit de la o persoană (martor denunțător) suma de 600 euro, în schimbul căreia i-a acordat ajutor fratelui acesteia din urmă, în scopul împiedicării executării unei pedepse privative de libertate.
Concret, ofițerul de poliție a anunțat-o pe martoră că fratele ei este urmărit general și internațional, atenționând-o totodată ca acesta să nu revină în țară, întrucât va fi reținut și predat organelor de poliție.
De asemenea, inculpatul Voicu Iulian a sfătuit-o pe martoră să nu comunice prin telefon cu fratele ei decât într-o manieră codificată, întrucât discuțiile telefonice sunt interceptate și există posibilitatea localizării acestuia.
În perioada 06.02.2016 – 23.02.2016, inculpatul Voicu Iulian le-a creat aparența unor persoane (martori denunțători) că ar avea influență asupra unor funcționari publici din cadrul Poliției Române, în competența cărora intră aprobarea transferului unei persoane private de libertate și le-a promis acestora că îi va determina pe funcționarii publici respectivi să aprobe transferul acesteia de la un anumit centru de reținere și arestare preventivă la un alt centru, ambele aflate pe raza Poliției Capitalei.
În acest scop, la data de 23 februarie 2016, inculpatul a pretins pentru sine și funcționarii față de care a afirmat că are influență suma de 3.000 de euro, din care a primit efectiv 1.000 de euro, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București, cu propunerea de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 11 iulie 2016