DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 201 din 19.02.2016, Curtea de Apel Constanța a hotărât următoarele:

1. Condamnă pe inculpatul MATEI NICOLAE, primar al orașului Năvodari, județul Constanța, la data faptei, la o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare și interzicerea, în timpul executării pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

2. Condamnă pe inculpatul VÂLCU NICOLAE, la o pedeapsă de un an închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și fals în declarații.

Dispune confiscarea specială, în folosul statului, a două loturi de teren date drept mită, care au fost indisponibilizate în vederea confiscării.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție la data de 10 decembrie 2012, vezi comunicat 909/VIII/3 din 10 decembrie 2012.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 10 decembrie 2012