DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 28 ianuarie 2016
Nr. 66/VIII/3

COMUNICAT



Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții:

DUMITREAN CRINUȚA NICOLETA, președinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) și președinta Comisiei Centrale de Despăgubiri, la data faptelor, cu privire la săvârșirea a infracțiunilor de:
- abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,
- luare de mită,

MIHAI CRISTIAN SEBASTIAN, BACIU REMUS VIRGIL, VASILESCU OANA, BOGDAN DRAGOȘ și TEODORESCU CĂTĂLIN FLORIN, membri în aceeași comisie din cadrul ANRP, la data faptelor, cu privire la săvârșirea a infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,

SAVU FLORENTINA, consilier în cadrul ANRP – Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, la data faptelor, cu privire la săvârșirea a infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,

SIMU HORIA, economist, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,
- dare de mită (2 infracțiuni),
- spălare a banilor, în formă continuată,

DIMA ALIN HORAȚIU, expert evaluator, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,
- luare de mită.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

La data de 22 octombrie 2009, suspectul Simu Horia, printr-un intermediar, a achiziționat drepturile litigioase ce priveau o suprafață de teren situată în municipiul Constanța, prețul cesiunii fiind de 700.000 euro.

De la acea dată, suspectul Simu Horia a inițiat un complex de demersuri prin intermediul unor angajați ai societăților sale și prin intermediul unor persoane cu funcții de conducere din cadrul unor instituții publice, cu sprijinul cărora să urgenteze obținerea despăgubirilor prin intervenția acestora la nivelul autorităților implicate în procedura de retrocedare.

Urmare a acestor demersuri, la data de 26.05.2011, suspecții Dumitrean Crinuța Nicoleta, Mihai Cristian Sebastian, Baciu Remus Virgil, Vasilescu Oana, Savu Florentina, Bogdan Dragoș, Teodorescu Cătălin Florin și o altă persoană, în calitate de președinte respectiv membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin exercitarea abuzivă a atribuțiunilor de serviciu cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005 (privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente) și a altor prevederi legale, au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Dima Alin Horațiu, prin care, valoarea unui teren în suprafață de 25 hectare situat în municipiul Constanța (zona Brătianu - Anadalchioi) a fost stabilită la suma de 8.750.000 euro (35 euro/mp), echivalentul a 37.243.500 lei.

Aceasta reprezintă o supraevaluare a terenului respectiv cu suma de 7.875.000 euro, ceea ce a provocat un prejudiciu echivalent cu această sumă în dauna bugetului de stat concomitent cu obținerea unui avantaj patrimonial de către suspectul Simu Horia și alte persoane, beneficiare ale drepturilor litigioase.

Concret, membrii Comisiei, luând la cunoștință de concluziile raportului de evaluare, întocmit cu nerespectarea Standardelor Internaționale de Evaluare, nu au constatat faptul că suspectul Dima Alin Horațiu a supraevaluat terenul respectiv, deși aveau cunoștință de faptul că suprafața respectivă era situată în extravilanul municipiului Constanța și avea destinația de teren agricol.

Mai mult, în cuprinsul documentului respectiv nu a fost evidențiată poziția exactă a terenului, iar pentru stabilirea valorii acestuia expertul a utilizat comparabile care nu priveau tranzacții de vânzare, ci doar oferte de vânzare a unor terenuri situate în intravilanul și extravilanul municipiului Constanța care nu aveau categoria de folosință teren agricol.

Raportul de evaluare respectiv a fost avizat anterior, pentru conformitate cu prevederile Standardelor Internaționale de Evaluare și a Legii nr. 247/2005, de către suspecta Savu Florentina, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din funcția de consilier în cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților – Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pentru “ajutorul acordat”, în perioada decembrie 2010 – februarie 2011, suspecta Dumitrean Crinuța Nicoleta a acceptat promisiunea și a pretins, iar în perioada iulie - august 2011, a primit, prin intermediari, de la suspectul Simu Horia suma de 400.000 euro.

În același context și pentru același motiv, în perioada decembrie 2010 - februarie 2011, expertul evaluator, Dima Alin Horațiu, a primit prin intermediar de la același suspect suma de 5.000 euro.

În perioada 24.06.2011 – 11.11.2011, suspectul Simu Horia a disimulat adevărata natură a provenienței sumei totale de 5.066.300 euro, obținută în maniera de mai sus, prin încheierea cu diverse firme controlate de acesta a unui număr de nouă contracte de împrumut, nereale.

Suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.



BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE