DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală 389/29.10.2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a hotărât următoarele:

Condamnă pe inculpata TRĂISTARU ARISTIȚA, referent achiziții la Primăria Devesel, județul Mehedinți, la data faptei, la o pedeapsă 3 ani și 4 luni închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 5 ani și 4 luni și interzicerea, pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a deține funcția de președinte al unei asociații, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

Condamnă pe inculpatul MOGONEA DUMITRU și LUȚU VALERU-LAURENȚIU, primar, respectiv consilier juridic cu atribuții de secretar în cadrul comunei Devesel, județul Mehedinți, la data faptei, la o pedeapsă 3 ani închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 5 ani și interzicerea, pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Obligă inculpații Trăistaru Aristița, Mogonea Dumitru și Luțu Valeru Laurențiu, în solidar, la plata sumei de 94.157,65 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură, precum și la plata dobânzilor și penalităților aferente, calculate în conformitate cu legislația fiscală.

Obligă inculpata Trăistaru Aristița, în solidar cu partea responsabilă civilmente Asociația „Z.” Devesel, la plata sumei de 654.777,01 lei precum și la plata dobânzilor și penalităților aferente, calculate în conformitate cu legislația fiscală.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către DNA la data de  19 octombrie 2012, vezi comunicat nr. 813/VIII/3 din  5 noiembrie 2012.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 05 noiembrie 2012