DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 17 noiembrie 2015
Nr. 1796/VIII/3

COMUNICAT


Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Oradea, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, comise în perioada 2010 - 2015.

În cursul zilei de 17 noiembrie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 16 de locații situate în municipiul București și județele Ilfov, Satu Mare și Botoșani, din care 2 sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

În cauză procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, din partea ofițerilor de poliție judiciară din cadrul IPJ Satu-Mare, Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Satu-Mare, Serviciului Județean Anticorupție Bihor și din partea Inspectoratului Județean de Jandarmi Satu-Mare.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE