DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 9 noiembrie 2015
Nr. 1722/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale față BOLBOȘANU CONSTANTIN, la data faptelor șef serviciu în cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), în prezent director adjunct al aceleiași structuri, cu privire la săvârșirea infracțiunii luare de mită.

În ordonanța de efectuarea urmăririi penale se arată că există date și probe ce conturează următoarea stare de fapt:

Suspectul Bolboșanu Constantin, în calitate de ofițer de poliție, șef serviciu la structura menționată, a primit, în perioada martie - septembrie 2007, printr-un intermediar, de la un om de afaceri, cu titlu de mită, echivalentul în lei al sumei de 110.000 euro, pentru a-i asigura acestuia din urmă protecție din partea organelor de cercetare penală, dar și pentru a se dispune soluții favorabile în dosarele penale în care era cercetat.
În aceeași perioadă, cu o parte din această sumă de bani, persoana intermediară a achitat mai multe lucrări de construcții la un imobil ce aparținea suspectului și două excursii în Turcia, respectiv Spania, pentru ofițer și familia acestuia.
Protecția promisă de suspect a fost una reală, omul de afaceri respectiv nefiind „deranjat” de nici un organ cu atribuții în domeniu, deși desfășura activități de comerț cu legume-fructe, așa-zisele controale efectuate fiind pur formale.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și Departamentul de Informații și Protecție Internă.

Suspectului Bolboșanu Constantin i s-au adus la cunoștință calitățile procesuale și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE