DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 8 octombrie 2015
Nr. 1572/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea în continuare urmăririi penale față de:

- VLASOV ELENA INGRID, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată, (2 acte materiale),

- NEDELCU MARIAN, administrator al unei societăți comerciale, soțul celei de mai sus, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată, (5 acte materiale).

Anterior, în aceeași cauză, procurorii anticorupție au dispus efectuarea în continuare urmăririi penale față de VLASOV MIHAIL, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- abuz în serviciu, în formă continuată,
- folosire a influenței de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată,
- conflict de interese, în formă continuată.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 2008-2014, suspectul Vlasov Mihail, în calitate de președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României – C.C.I.R., abuzând de prerogativele funcției deținute, a întreprins demersuri pentru promovarea unor interese private, în detrimentul entității pe care o reprezintă, cu repercusiuni negative în planul climatului investițional, reducând, totodată, eficiența măsurilor adoptate la nivel public pentru susținerea și dezvoltarea economică internă.
În perioada respectivă, suspectul Vlasov Mihail și alte persoane din conducerea Camerei și a S.C. Romexpo S.A., prin actele și faptele lor, au produs prejudicii patrimoniilor celor două organizații, astfel:
- prejudiciul total cauzat bugetului C.C.I.R. este de 54.342.145,20 lei;
- prejudiciul total cauzat bugetului S.C. Romexpo S.A. este de 6.086.741,44 lei.
Din actele de urmărire penală efectuate în cauză rezultă că la săvârșirea infracțiunilor ce fac obiectul cercetărilor au participat printre alții și suspecții Vlasov Elena Ingrid și Nedelcu Marian, fiica respectiv ginerele suspectului Vlasov Mihai.
În perioada 2008 – 2009, suspecta Vlasov Elena Ingrid în calitate de administrator al S.C. Ingrid Vlasov S.R.L. a încheiat două contracte de cesiune neexclusivă a drepturilor patrimoniale de autor cu Camera de Comerț și Industrie a României, în baza cărora a încasat suma totală de 20.595 lei, pentru prestații ce nu au justificare economică pentru această instituție publică.
Concret, la data de 18 iunie 2008, a fost încheiat un contract de cesiune neexclusivă a drepturilor patrimoniale de autor care a avut ca obiect „cedarea de către autor a dreptului de reproducere și difuzare a imaginii firmei create de autor”, către cesionar, în cadrul Buletinului Oficial nr. 1 al Camerei de Comerț și Industrie a României, renumerația autorului fiind stabilită în echivalentul în lei a sumei de 2.400 euro net, plătibil la cursul B.N.R. din ziua facturării, pentru opera al cărei drept de reproducere și difuzare este cedat.
La data de 07 august 2008, în baza contractului respectiv, Camera de Comerț și Industrie a României a achitat firmei administrată de suspecta Vlasov Elena Ingrid suma de 8.343 lei.
În contextul celui de-al doilea contract, încheiat la data de 23 octombrie 2009, Camera de Comerț și Industrie a României a achitat către S.C. Ingrid Vlasov S.R.L. suma de 12.252 lei .
Aceste contracte nu aveau justificare economică, nerezultând necesitatea sau vreun avantaj pentru Camera de Comerț și Industrie a României ca imaginea firmei S.C. Ingrid Vlasov S.R.L. să apară în Buletinul Oficial al Camerei, cu atât mai mult cu cât instituția publică respectivă percepea și percepe tarife de la firmele care vor să apară în paginile acestei publicații (tariful practicat este între 50 EUR și 3.500 EUR/apariție, în funcție de dimensiunea și poziționarea reclamei).

În perioada 2009 – 2012, suspectul Nedelcu Marian, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, a încheiat două contracte de colaborare cu Camera de Comerț și Industrie a României prin care a beneficiat de suma 220.780,42 lei, achitată integral, ce reprezintă prejudiciu cauzat bugetului Camerei, fără ca prestațiile să fi fost realizate.
De asemenea, la data de 05 septembrie 2012, suspectul Nedelcu Marian, în aceeași calitate a încheiat un contract de închiriere cu S.C. Romexpo S.A. având ca obiect închirierea imobilului „Casa Leda”, cu terenul aferent, la prețuri derizorii. Astfel, prin contract s-a stabilit prețul închirierii pentru casă (împreună cu terenul pe care este amplasată) la 500 lei/lună exclusiv TVA, în prețul chiriei fiind inclusă și valoarea utilităților, iar prețul închirierii pentru terenul din jurul casei a fost de 0,1 EUR/mp/lună.
Valoarea totală a prejudiciului cauzat, reprezentând venituri nerealizate precum și costul utilităților suportate din bugetul S.C. Romexpo S.A. pentru perioada septembrie 2012 – octombrie 2014, este de 109.025,44 lei.
La data de 12 decembrie 2013, suspectul Nedelcu Marian, în nume personal, a încheiat cu S.C. Romexpo S.A. promisiunea de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul „Casa Leda” la prețul derizoriu de 100.000 euro, la care se adaugă TVA.
În plus, la data de 12 decembrie 2013, suspectul Nedelcu Marian, tot în nume personal, a încheiat cu Camera de Comerț și Industrie a României un contract de închiriere pentru terenul în suprafață de 2.900 mp (aflat în incinta S.C. Romepxo S.A.), la un preț derizoriu, valoarea totală a prejudiciului cauzat bugetului instituției publice, reprezentat de venituri nerealizate în perioada decembrie 2013 - iunie 2014, fiind în valoare de 39.617,46 lei.

În cauză, se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE