DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 3 iunie 2015
Nr. 1010/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție şi asimilate celor de corupție, comise în perioada 2011 – 2012.

În cursul zilei de 3 iunie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se desfăşoară percheziții domiciliare în 7 locații reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice, situate în municipiile Sibiu, Braşov, Alba Iulia, Piatra Neamţ şi Bucureşti.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE