DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală 163 din 07.05.2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpații HADA OVIDIU-MARIUS, DAN NICOLAE ROBERT și CĂPÂLNĂ DANIELA – ARIETA, primar, viceprimar și șef serviciu buget, finanțe, contabilitate, în cadrul municipiului Hunedoara, la data faptelor, la o pedeapsă de 5 ani închisoare și interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei, cât și pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de: abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și complicitate la conflict de interese, ambele în formă continuată.
Condamnă pe inculpatul ȚIPLEA IOAN, inspector de specialitate la Compartimentul Achiziții Publice din cadrul Primăriei Hunedoara, la data faptelor, la o pedeapsă de 5 ani închisoare și interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de: abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, complicitate la conflict de interese și fals în înscrisuri sub semnătură privată, toate în formă continuată.
Condamnă pe inculpatul HADA GLIGOR, președinte al Asociației Misionar Umanitare Maranatha Hunedoara, la data faptelor, la pedeapsa amenzii în cuantum de 15.000 lei, pentru săvârșirea infracțiunilor de: complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice și complicitate la conflict de interese, ambele în formă continuată.
Obligă în solidar pe inculpații Hada Ovidiu Marius, Căpâlnă Daniela Arieta și Țiplea Ioan – acesta din urmă în solidar cu partea responsabilă civilmente SC. P. C. SRL Deva, să plătească părții civile Municipiul Hunedoara prin Consiliul Local suma de 209.945,90 lei, cu titlu de despăgubiri materiale.
Obligă în solidar pe inculpații Dan Nicolae Robert, Căpâlnă Daniela Arieta și Țiplea Ioan – acesta din urmă în solidar cu partea responsabilă civilmente SC. P. C. SRL Deva, să plătească părții civile Municipiul Hunedoara prin Consiliul Local suma de 412.847,09 lei, cu titlu de despăgubiri materiale.
Obligă în solidar pe inculpații Hada Ovidiu Marius, Dan Nicolae Robert, Căpâlnă Daniela Arieta, Țiplea Ioan – acesta din urmă în solidar cu partea responsabilă civilmente SC. P. C. SRL Deva și inculpatul Hada Gligor – acesta în solidar cu partea responsabilă civilmente Asociația Misionar Umanitară Maranatha, să plătească părții civile Municipiul Hunedoara prin Consiliul Local suma de 105.456,61 lei, cu titlu de despăgubiri materiale.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către DNA la data de 17 februarie 2011, vezi comunicat nr.77/VIII/3 din 18 februarie 2011.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 28 iunie 2011