DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 508 din 02.04.2015, Curtea de Apel București a hotărât următoarele:
1. Condamnă pe inculpatul GHEORGHE BUNEA STAICU, președinte al organizației județene Brăila a unui partid politic, la data săvârșirii faptelor, la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea, pe timpul executării pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței și autorității ce rezultă din funcția de conducere într-un partid, pentru a obține pentru altul bani sau foloase necuvenite.
2. Condamnă pe inculpatul IOAN NICULAE, acționar principal al mai multor societăți comerciale, la data săvârșirii faptelor, la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare și interzicerea, pe timpul executării pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.
3. Condamnă pe inculpații TEODORESCU GHEORGHE, acționar al unei societăți comerciale, la data săvârșirii faptelor și BĂRAC VIOREL, director al unei societăți comerciale, la data săvârșirii faptelor, la câte o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare și interzicerea pe timpul executării pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

Confiscă de la inculpatul Niculae Ioan suma de 641.730 lei.
Dispune desființarea înscrisurilor falsificate.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție la data de 10 ianuarie 2012, vezi comunicat 23/VIII/3, din 10 ianuarie 2012.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 11 ianuarie 2012