DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin sentința penală din 13.03.2015, Curtea de Apel Constanța admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța cu inculpatul LEMNARU PETRU SORIN și îl condamnă pe acesta la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosire de documente ori declarații false care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 zile lucrătoare, în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice Constanța sau în cadrul Direcției de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Băneasa, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, inculpatul nu poate presta această muncă.
Obligă pe inculpat la plata sumei de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent a fost trimis în instanță de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța la data de 14 noiembrie 2014, vezi comunicat 1702/VIII/3, din 02 decembrie 2014.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 02 decembrie 2014