DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
22 decembrie 2006
Nr. 231/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a inculpatului LASCĂU IOAN, fost director general adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Din probele administrate de procurori a rezultat că în cursul lunii decembrie 2003, în calitate de director general adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor, inculpatul Lascău Ioan a pretins suma de 18,5 miliarde ROL, de la directorul unei societăţi comerciale din Oradea, pentru a interveni pe lângă funcţionari din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, în vederea decontării preferenţiale a unor plăţi restante în valoare de aproximativ 185 miliarde ROL, pentru lucrări efectuate de societatea orădeană în beneficiul Administraţiei Naţionale Apele Române S.A.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti.

De asemenea, procurorii au dispus disjungerea dosarului în vederea cercetării separate, de către autorităţile judiciare competente din Republica Austria, a învinuitului VIZER LADISLAU MARIUS (cetăţean austriac de origine română, om de afaceri cu interese financiare în România), pentru complicitate la comiterea infracţiunii de trafic de influenţă. Disjungerea a fost dispusă având în vedere hotărârea din data de 14.03.2006 a Tribunalului Bucureşti (rămasă definitivă) prin care s-a admis cererea învinuitului Vizer Ladislau Marius de transfer de proceduri cu privire la comiterea, de către acesta, a infracţiunii de trafic de influenţă, sub forma complicităţii.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 28 ianuarie 2014