DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală 430 din 15.12.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul DAN NICOLAE ROBERT, viceprimar al municipiului Hunedoara, la data faptelor, la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea pe perioada executării pedepsei a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție, de a exercita o profesie, ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunilor concurente de: abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial și conflict de interese, ambele în formă continuată.
Obligă pe inculpatul Dan Nicolae Robert să-i plătească părții civile, Municipiul Hunedoara, suma de 107.970,22 lei, reprezentând despăgubiri materiale.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de către DNA la data 26 martie 2012, vezi comunicat nr.199/VIII/3 din 28 martie 2012.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 28 martie 2012