IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
COMUNICAT
Prin decizia penală 1014 din 27.11.2014, Curtea de Apel Timișoara a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul ANCULIA ROMICĂ PAVEL, director al Agenției de Plăți și Intervenții pentru Agricultură (A.P.I.A.) Caraș – Severin, la data faptelor, la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare și interzicerea pe perioada executării pedepsei a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat și de a fi administrator de societate comercială și pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale a dreptului de a fi administrator de societate comercială, pentru săvârşirea infracțiunilor concurente de: complicitate la infracţiunea de luare de mită și trafic de influenţă.
Condamnă pe inculpatul JURJ TUDOR IOAN, administrator al unei societăți comerciale, la data faptelor, la o pedeapsă de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni pentru săvârşirea infracțiunilor concurente de: cumpărare de influenţă, dare de mită și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.
În cazul acestor inculpați, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile art. privind acordul de recunoaştere a vinovăţiei, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime”.
Confiscă de la inculpatul Anculia Romică Pavel, în folosul statului, suma de 18.000 lei.
Confiscă de la inculpatul Jurj Tudor Ioan suma de 18.000 lei.
DEFINITIVĂ
Inculpații au fost trimiși în judecată de către DNA la data 09 decembrie 2013, vezi comunicat nr. 1/VIII/3 din 07 ianuarie 2014.
BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informațiecomunicate de presă din
07 ianuarie 2014