DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 20 noiembrie 2014
Nr. 1652/VIII/3

COMUNICAT


În continuarea comunicatului nr. 1640/VIII/3 din 19 noiembrie 2014, referitor la retrocedarea nelegală a peste 5.000 ha pădure din județul Buzău, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să transmită următoarele:
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 20.11.2014, a inculpaților:

BEGANU PAUL, prefect al judeţului Buzău în perioada 2009-2012, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de:
- luare de mită,
- abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un - folos necuvenit,
- fals intelectual,
- instigare la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual,
- instigare la dare de mită.

CETERAŞ GHEORGHE, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de:
- constituire a unui grup infracţional organizat,
- cumpărare de influenţă,
- trei infracţiuni de dare de mită.

VASILE MIHAIL COSMIN, avocat, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de:
- constituire a unui grup infracţional organizat şi
- complicitate la dare de mită

IRIMIA ION, angajat al Regiei Naţionale a Pădurilor ROMSILVA, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă

Inculpaților li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentați, la data de 20 noiembrie 2014, la Curtea de Apel Ploiești, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă și Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE