DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
21 septembrie 2006
Nr. 143/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii anticorupţie au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, în data de 20 septembrie 2006 a următoarelor persoane:
- Generalul maior în rezervă SOARE OVIDIU, fost şef al Inspectoratului pentru Apărarea Constituţiei şi Securitate Economică din cadrul SRI, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, a unor infracţiuni de fals, complicitate la delapidare, tentativă de instigare la înşelăciune.
- Colonelul în rezervă DUMITRACHE GHEORGHE, fost subordonat al celuilalt inculpat la nivelul Secţiei de Informaţii Prahova a SRI, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, dare de mită, încercare de a determina mărturia mincinoasă, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.
Din probele administrate de procurori a reieşit că, în perioada 2000 – 2004, inculpatul SOARE OVIDIU a pretins şi primit bani, bunuri şi servicii în valoare de aproximativ 700 milioane ROL, de la mai mulţi subalterni, pentru a-i proteja şi promova pe linie profesională.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul DUMITRACHE GHEORGHE, probatoriul administrat a relevat că în perioada 1995 – 2002, acesta şi-a traficat funcţia pe lângă reprezentanţi ai unor instituţii şi societăţi comerciale din judeţul Prahova, în schimbul primirii unor foloase în valoare de aproximativ 3 miliarde ROL, sub formă de bani, bunuri şi servicii.
În cursul zilei de 21 septembrie, cei doi inculpaţi au fost prezentaţi de către procurorii anticorupţie, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE