DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală 304 din 2.10.2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul SZEKELY ADALBERT-CORNEL, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, la data faptelor, la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei, cât și pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat și de a ocupa o funcție, de a exercita o profesie, ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit, pentru săvârşirea infracțiunii de trafic de influență.
Condamnă pe inculpatul LELECI IONEL, la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracțiunii de trafic de influență.

Obliga pe inculpatii Leleci Ionel si Szekely Adalbert Cornel să restituie denunţătorului H. T.suma de câte 2.500 euro fiecare în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către DNA la data de 26 octombrie 2011, vezi comunicat 669/VIII/3, din 26 octombrie 2011.


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 26 octombrie 2011