IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
25 septembrie 2014
Nr. 1332/VIII/3
COMUNICAT
În completarea comunicatului nr. 1320/VIII/3 din 24 septembrie 2014, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să transmită următoarele:
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspecții:
SIMIONESCU ADRIAN CONSTANTIN, deputat în Parlamentul României și administrator de fapt al societății comerciale FAN SPEED Nikopole, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor concurente de:
- efectuare de acte de comerţ incompatibile cu funcţia deţinută;
- complicitate la evaziune fiscală;
FIŞCUCI MARIAN, administrator al SC PROINVEST SRL, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de evaziune fiscală;
MARINAŞ FLORINEL, administrator al unei societăți comerciale, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală;
Din ordonanța de efectuare a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora :
În perioada 2012 – 2014, suspectul Fişcuci Marian, prin SC PROINVEST SRL, a achiziţionat din spaţiul intracomunitar utilaje agricole de la firme consacrate în domeniu, pe care le-a livrat beneficiarilor - firme româneşti. În acest lanţ economico - financiar, a introdus o verigă fictivă, respectiv firma bulgărească FAN SPEED Nikopole căreia îi erau livrate utilajele agricole, iar aceasta le livra beneficiarilor finali din România.
Ca mod de operare, iniţial se identificau beneficiarii – firme româneşti şi se perfectau înţelegeri cu administratorii acestor societăţi, interesate în achiziţionarea de utilaje agricole, promiţându-li-se vânzarea unor astfel de utilaje, procurate preponderent din Germania şi Franţa, prin intermediul SC PROINVEST S.R.L. care este și dealer-ul autorizat al firmelor producătoare.
După identificarea firmelor interesate care erau şi beneficiari finali, utilajele erau achiziţionate din statele menţionate şi transportate, apoi depozitate la sediul SC PROINVEST S.R.L..
Dacă la momentul aducerii utilajelor agricole în România, fiind vorba de achiziţiile intracomunitare, s-ar fi procedat direct la revânzarea acestora către firmele româneşti – destinatarii finali, tranzacţia comercială ar fi fost generatoare a obligaţiei de plată a TVA.
Schema infracţională de eludare a obligaţiilor fiscale, s-a realizat pe următorul circuit: SC PROINVEST S.R.L. Alexandria, controlată de suspectul Fişcuci Marian, realiza o vânzare fictivă (tranzacţie intracomunitară) către firma FAN SPEED Nikopole, controlată de suspecții Simionescu Adrian Constantin şi Marinaş Florinel, (operaţiune scutită de TVA), după care, agentul economic din Bulgaria proceda la revânzarea utilajelor către clienţii din România, identificaţi anterior şi cu care se negociase deja vânzarea utilajelor, încă de când acestea erau proprietatea PROINVEST SRL sau urmau să devină proprietatea acesteia.
În cadrul acestei operaţiuni comerciale fictive, utilajele erau transportate de la sediul SC PROINVEST S.R.L. Alexandria pe teritoriul Bulgariei, ulterior fiind reintroduse în România şi livrate beneficiarului final.
Tranzacţiile realizate cu firma din Bulgaria nu aveau un scop economic real, fiind efectuate exclusiv pentru a crea o aparenţă de legalitate şi a beneficia de regimul de scutire de TVA aplicabil operaţiunilor intracomunitare.
În cursul anului 2014, suspectul Simionescu Adrian Constantin, deputat în Parlamentul României, prin demersurile efectuate, direct sau cu sprijinul altor persoane, a controlat întreaga activitate comercială a două societăți comerciale, una dintre ele fiind FAN SPEED Nikopole.
Potrivit datelor existente în cauză, suspectul Simionescu Adrian Constantin a realizat în mod efectiv activităţile de administrare a celor două firme, el fiind atât factorul decizional în respectivele societăţi comerciale, cât şi administratorul “de facto”, realizând atribuţiile specifice administratorului.
Până la acest moment al urmăririi penale, s-a stabilit că, în intervalul 2012 – 2014, valoarea utilajelor (bunurilor) – simulat ca fiind livrate intracomunitar este de 20.854.508 lei. Prin simularea livrărilor intracomunitare de bunuri către FAN SPEED Bulgaria, SC PROINVEST SRL Alexandria a prejudiciat bugetul consolidat al statului cu suma de 5.005.082 lei, reprezentând TVA de plată, administratorul societăţii în toată această perioadă fiind FIŞCUCI MARIAN.
Suspecților Simionescu Adrian Constantin, Fişcuci Marian și Marinaş Florinel li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE