IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
17 septembrie 2014
Nr. 1294/VIII/3
COMUNICAT
Ca urmare a unor informații apărute în mass media în cursul dimineții de 17 septembrie 2014, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să facă următoarele precizări:
Procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate corupţiei de un grup format din mai multe persoane cu grade de ofiţer şi subofiţer.
În cursul dimineții de 17 septembrie 2014, ca urmare autorizării de către instanța competentă, sunt efectuate percheziții în cinci locații, situate în localităţi din judeţul Teleorman, între care două sunt sediile unor instituţii publice, iar restul sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane,.
În cauză, procurorii militari beneficiază de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE