DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 12 august 2014
Nr. 1190/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar față de inculpatul GHENCEAN IOAN, șef al Poliției Orașului Negrești Oaș, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru altul un folos necuvenit.

În ordonanța de dispunere a controlului judiciar se arată că există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că, la data de 27.12.2010, inculpatul Ghencean Ioan, în calitate de șef al Poliției Orașului Negrești Oaș, cu știință și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu, cauzând o vătămare a drepturilor și intereselor legale ale unei persoane vătămate, concomitent cu obținerea pentru o altă persoană, a unui avantaj nepatrimonial.
În concret, la data de 27.12.2010 și în zilele următoare, inculpatul Ghencean Ioan și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile și obligațiile de serviciu stabilite prin fișa postului și prin procedura privind organizarea și desfășurarea activității poliției pentru investigarea și cercetarea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, vătămare corporală și vătămare corporală gravă, prin aceea că nu a luat măsuri imediate pentru identificarea autorilor unei infracțiuni cu violență, precum și a mijloacelor de probă. În acest mod, inculpatul Ghencean Ioan , șef al Poliției Orașului Negrești Oaș, a făcut posibilă netragerea la răspundere penală a unuia dintre autorii unei infracțiuni de vătămare corporală gravă, săvârșită împotriva unei persoane vătămate, fapt ce a dus la lezarea drepturilor și intereselor legale ale respectivei persoane.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Ghencean Ioan trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la D.N.A. – Serviciul Teritorial Oradea ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată D.N.A. – Serviciul Teritorial Oradea cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu se apropie și să nu comunice cu anumite persoane având calitatea de martori în respectiva cauză penală
e) să nu exercite funcția de comandant al Poliției Negrești Oaș.

Inculpatului Ghencean Ioan i se atrage atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE