DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. nr. 465 din 4.07.2014, Curtea de Apel Constanța a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul SIMION LIVIU, la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 7 ani și interzicerea pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice și de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pentru săvârşirea infracţiunilor concurente de: instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată și participație improprie la tentativa de obținere ilegală de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene;
Condamnă pe inculpata MOCANU VIOLETA LOTI, la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 4 luni, pentru săvârşirea infracţiunilor concurente de: fals în înscrisuri sub semnătură și participație improprie la tentativa de obținere ilegală de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene.
În cazul acestei inculpate, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prev. art.320/1 C.p.p”(…) Instanța va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii(…)”

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către DNA la data de 27 ianuarie 2012, vezi comunicatul nr. 43/VIII/3 din 31 ianuarie 2012.


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 31 ianuarie 2012