DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 9 iulie 2014
Nr. 988/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore (începând de la data de 08.07.2014, ora 20:20, până la data de 09.07.2014, ora 20:20) a inculpatului DRĂGUȘIN ION, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Din ordonanța de reținere întocmită de procurori a rezultat că, în cauză, există date și probe din care reiese suspiciunea rezonabilă potrivit căreia, în perioada 14 februarie -18 aprilie 2014, inculpatul Drăgușin Ion a pretins de la un denunțător, suma de 70.000 euro și a primit de la acesta, prin intermediar (denunțător), suma de 60.000 euro (în mai multe tranșe), lăsându-l să creadă că are influență asupra magistraților de la Tribunalul Dolj, astfel încât să îi determine să aplice pedepse neprivative de libertate și să dispună punerea în libertate a denunțătorului și a unor membri ai familiei acestuia, trimiși în judecată pentru infracțiuni de violență contra persoanei, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.
Pentru a justifica suma pretinsă și primită de la denunțători, în scopul arătat mai sus, Drăgușin Ion a susținut că poate influența și decizia magistraților judecători de la Curtea de Apel Craiova, în sensul menținerii hotărârii ce ar fi urmat să fie pronunțată în fond de Tribunalul Dolj.

Inculpatului Drăgușin Ion i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentat, în data de 9 iulie 2014, Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE