DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 2066 din 18.06.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul ILIEŞI SABIN, la data faptelor consilier judeţean în cadrul Consiliului judeţean Bistriţa Năsăud și prodecan al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare și interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice,de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și de a ocupa funcţia și a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea în concurs a 2 infracţiuni de trafic de influenţă, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi folosirea influenţei sau autorităţii funcţiei de preşedinte al unui partid, ori a funcţiei de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în vederea obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată;
Condamnă pe inculpatele MOGA CORINA, fost şef serviciu la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa Năsăud şi MOGA ALINA, la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, pentru săvârşirea infracțiunii de trafic de influenţă, în forma complicității.
Condamnă pe inculpatul BĂTRÂNCEA IOAN, cadru universitar, la o pedeapsă de 1 an închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, pentru săvârşirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale.
Condamnă pe inculpatul DUMESCU FLORIN, decan al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, la o pedeapsă de 1 an şi 3 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 3 luni, pentru săvârşirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale.
Condamnă pe inculpatul VIT DOREL, cadru didactic universitar la Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, la o pedeapsă de 10 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 10 luni, pentru săvârşirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale.
Condamnă pe inculpatul BURTICĂ MARIN, cadru didactic universitar la Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, la o pedeapsă 1.000 lei amendă penală cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 1 an, pentru săvârşirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

Obligă inculpatul Ilieşi Sabin, să restituie diferenţa de 800 euro sau echivalentul în lei al acestei sume la data plăţii către martora-denunţătoare P.E.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către DNA la data de 21 decembrie 2009, vezi comunicatul nr. 355/VIII/3 din 28 decembrie 2009.


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 28 decembrie 2009