DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 186 din 17.06.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul TRIPA AUREL ȘTEFAN, fost judecător în cadrul Judecătoriei Ineu, județul Arad, la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani şi 6 luni și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat și de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracțiunii de trafic de influență.
În cazul acestui inculpat, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prev. art.320/1 C.p.p”(…) Instanța va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii(…)”

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de către DNA la data de 19 decembrie 2013, vezi comunicatul nr. 1227/VIII/3 din 23 decembrie 2013.


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 23 decembrie 2013