DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 01 iulie 2014
Nr. 922/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților OLĂRAŞ IONEL, subcomisar de poliţie, STRĂINU FLOREA, inspector principal și CONSTANTIN GHEORGHE, agent şef principal de poliţie, toți din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor(SPCRPCÎV) Tulcea, în sarcina cărora s-a reținut infracțiunea de luare de mită;

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

La data de 16.01.2014, inculpații Străinu Florea, Olăraș Ionel, și Constantin Gheorghe, în calitate de polițiști din cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V. Tulcea, au primit de la o persoană, suma totală de 2.800 lei, precum şi alte foloase (produse alimentare şi băuturi alcoolice), pentru a favoriza mai mulți candidați la examenul de obținere a permisului de conducere, organizat în orașul Măcin, jud. Tulcea.

Concret, starea de fapt detaliată în rechizitoriu este următoarea:
În contextul în care, există suspiciuni potrivit cărora, în perioada 2013-2014, la nivelul jud. Tulcea s-au săvârșit numeroase infracțiuni de corupție, de către reprezentanți ai unor școli de șoferi sau ai altor agenți economici, de către agenți și ofițeri din cadrul SPCRPCÎV Tulcea, dar și de către funcționari din cadrul Autorității Rutiere Române, în legătură cu examenul de obținere a permiselor de conducere și a atestatelor profesionale, din dosarul cauzei rezultă că modul de operare pentru obținerea în mod fraudulos a permiselor de conducere pentru diferite categorii era următorul:
Cursanții erau abordați de către instructorii auto sau de către reprezentanții școlilor de șoferi care, afirmând că au influență asupra lucrătorilor din cadrul SPCRPCÎV Tulcea, pretindeau sume cuprinse între 150 și 300 euro, promițând în schimbul acestora, promovarea probei practice.
În acest context, la data de 16.01.2014, în orașul Măcin a avut loc examinarea cursanților din această localitate, la care au participat printre alții, inculpații Străinu Florea, Olăraș Ionel și Constantin Gheorghe, în calitate de examinatori.
Anterior începerii probei practice, cei 3 inculpați au fost invitați la o masă de protocol, organizată în incinta unei societăți comerciale. Cu această ocazie, cei 3 inculpați au primit de la o persoană, pe lângă alte foloase (produse alimentare şi băuturi alcoolice), câte 400 lei pentru fiecare dintre cei 7 candidați ai școlii sale de șoferi, de la care ea pretinsese și primise anterior suma de 150 euro, de persoană.
Astfel, inculpatul Constantin Gheorghe a primit suma de 1.200 lei pentru trei candidați, iar ceilalți 2 inculpați au primit fiecare câte 800 lei pentru câte doi candidați examinați.
Tot, în aceeași zi, autoturismul aparținând MAI și folosit pentru deplasare de cei 3 inculpați veniți pentru examinare a fost alimentat cu benzină în valoare de 200 lei, de către persoana care intermedia relaţia dintre inculpaţii examinatori şi candidaţi.

În cauză s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra mai multor imobile ce aparțin inculpaților Străinu Florea, Olăraș Ionel, și Constantin Gheorghe.

Inculpații MANOLIU LIVIU şi CHIRIAC CONSTANTIN au încheiat cu procurorii DNA, în faza de urmărire penală acorduri de recunoaştere a vinovăţiei pentru infracţiunile reţinute în sarcina lor.

Procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea DGA Tulcea, SIPI Tulcea şi Constanța, Inspectoratului Județean de Jandarmi Tulcea, precum și sprijinul tehnic al SRI Tulcea.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Tulcea, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 21 noiembrie 2014
comunicate-hotărâri de condamnare din 21 noiembrie 2014