DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 512/11.06.2014, Curtea de Apel Timișoara a hotărât următoarele:

Condamnă pe inculpata BOANCĂŞ RODICA, la data faptelor primar al comunei Periam, la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor de: a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice și de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pentru săvârşirea infracțiunilor concurente de instigare la săvârșirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţii Europene sau din bugetele administrate de acestea, ori în numele lor și fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată.
Condamnă pe inculpații RUSAN VINTILĂ şi HOJDA SAMSON, consilieri locali la data săvârşirii faptelor, la o pedeapsă de 1 an închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale, a drepturilor de: a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice și de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pentru săvârşirea infracțiunilor concurente de: folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţii Europene sau din bugetele administrate de acestea, ori în numele lor, tentativă la săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţii Europene sau din bugetele administrate de acestea, ori în numele lor și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.
Condamnă pe inculpata IURESCU LAURA, fostă secretară la Primăria Periam, la o pedeapsă de 1 an închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice și de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pentru săvârşirea infracțiunilor concurente de: complicitate la săvârșirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţii Europene sau din bugetele administrate de acestea, ori în numele lor și fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată.
Obligă inculpatul Rusan Vintilă la plata sumei de 1533,93 lei şi Hojda Samson la plata sumei de 2481,79 lei cu titlu de dobânzi şi penalităţi datorate pentru achitarea cu întârziere a debitului principal.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către DNA la data de 29 iulie 2011, vezi comunicatul nr. 541/VIII/3 din 5 septembrie 2011.


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 05 septembrie 2011