DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 242/20.03.2014, Curtea de Apel Ploiești a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul BUGA FLORIN-ADRIAN, administrator al S.C. B.F.A. Demo Prest S.R.L, la o pedeapsă de 1 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, pentru săvârşirea infracțiunilor concurente de: tentativă la folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunitarilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori in numele lor și fals in înscrisuri sub semnătură privată, toate în formă continuată.
Condamnă pe inculpatul BUGA STELICĂ, administrator al unei societăți comerciale, la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni, pentru săvârşirea infracțiunilor concurente de: tentativă la folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunitarilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori in numele lor și fals in înscrisuri sub semnătură privată, toate în formă continuată.

Condamnă pe inculpata S.C. B.F.A. Demo Prest S.R.L la o pedeapsă de 2.500 lei amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunilor concurente de: tentativă la folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunitarilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori in numele lor și fals in înscrisuri sub semnătură privată, toate în formă continuată.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către DNA la data de 14 decembrie 2012, vezi comunicatul nr. 7/VIII/3 din 7 ianuarie 2013.


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 07 ianuarie 2013