DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr.573 din 17.02.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpata CONSTANTIN ADRIANA-IULIANA, fost director al SSIF Broker SA Cluj Napoca – Sucursala Deva, la o pedeapsă de 5 ani si 7 luni închisoare şi interzicerea atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracțiunilor concurente de: înşelăciune, delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Facem precizarea că inculpata a fost condamnată ținându-se seama de prev. art. 396 alin. 10 din C.P.P., privind judecata în cazul recunoaşterii învinuirii.

Obligă inculpata, în solidar cu partea responsabilă civilmente SSIF Broker SA, să plătească cu titlu de daune, în total suma de 8.311.259,53 lei către părţile civile, reactualizată în funcţie de rata inflaţiei şi dobânda legală, începând cu data depuneri sumelor şi până la data plăţii efective.
Admite în parte acţiunea civilă exercitată de şi obliga inculpata să plătească părții civile SSIF Broker SA – Cluj Napoca, suma de 884.365,82 lei.
Obligă inculpata, în solidar cu partea responsabilă civilmente, să plătească suma de 15.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Obligă inculpata, în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească cheltuieli judiciare către părţile civile.

DEFINITIVĂ

Inculpata au fost trimisă în judecată de către DNA la data de 10 decembrie 2009, vezi comunicat nr. 321/VIII/3 din 11 decembrie 2009.


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 11 decembrie 2009