DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 21/29.01.2014, Curtea de Apel Timişoara a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul DOBAN REMUS ALIN, fost comisar în cadrul Gărzii Financiare Caraş-Severin, la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, cu interzicerea drepturilor de: a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunilor concurente de: luare de mită în formă continuată săvârşită de către un funcţionar cu atribuţii de control și fals intelectual în scopul ascunderii comiterii infracţiunii de luare de mită.
Condamnă pe inculpatul ZEICU SEBASTIAN, fost comisar în cadrul Gărzii Financiare Caraş-Severin, la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 6 ani şi interzice, pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funții elective, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunilor concurente de: luare de mită în formă continuată, săvârşită de către un funcţionar cu atribuţii de control și fals intelectual în scopul ascunderii comiterii infracţiunii de luare de mită.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către DNA la data de 19 iunie 2013, vezi comunicat nr. 593/VIII/3 din 20 iunie 2013.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 20 iunie 2013