DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 05/29.01.2014, Curtea de Apel Alba a hotărât următoarele:

1. Condamnă pe inculpatul POPESCU SORIN, fost director şi fost preşedinte al comitetului director al B.C.R. Sucursala Novaci la o pedeapsă de 6 ani închisoare, cu interzicerea atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funții elective, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și deosebit de gravă.

2. Condamnă pe inculpatul CONTOLORU DUMITRU, fost director al B.C.R. – Sucursala Judeţeană Gorj şi fost preşedinte al comitetului director al sucursalei Gorj, la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere, a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani și 6 luni, cu interzicerea pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funții elective, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și deosebit de grav.

3. Condamnă pe inculpatul FLOAREA CORNEL, la o pedeapsă de 2 ani și 2 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere, a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani și 2 luni, cu interzicerea pe o perioadă de 1 an și 6 luni, după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funții elective, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și deosebit de grav.

4. Condamnă pe inculpatul CHIRIAC ION, fost ofiţer de credite şi membru al comitetului director al B.C.R – Sucursala Novaci, la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere, a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani și interzicerea pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funții elective, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și deosebit de grav.

5. Condamnă pe inculpata GIURCĂ MARILENA, fost şef Birou contabilitate şi membru în comitetul director al B.C.R Sucursala Novaci, la o pedeapsă de 4 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere, a executării pedepsei pe un termen de încercare de 6 ani și interzicerea pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funții elective, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și deosebit de grav.

6. Condamnă pe inculpații MARIN ION și MATYAS GABRIEL VIOREL, administratori al mai multor societăți comerciale, la o pedeapsă de 6 ani închisoare, cu interzicerea atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funții elective, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și deosebit de grav.

7. Condamnă pe inculpatul NICOLAE ION, administrator al mai multor societăți comerciale, la o pedeapsă de 5 ani închisoare, cu interzicerea atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funții elective, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și deosebit de grav.

În cazul inculpaților: HAJDU MIHAI, RAIS LUMINIȚA, STAICOVICI MIHAELA, POPESCU MARIA CLARA și BANU GABRIELA BLANCHE, instanța a hotărât achitarea acestora, iar pentru ȚÎRDEA PAUL PETRE a dispus încetarea procesului penal ca urmare a decesului acestuia.

Obligă inculpaţii Contoloru Dumitru, Popescu Sorin, Floarea Cornel, Chiriac Ion, Giurca Marilena, Marin Ion, Matyas Gabriel Viorel, Ţîrdea Paul Petre(prin moștenitori), Nicolae Ion, în solidar între ei, (iar în ceea ce-l priveşte pe inculpatul Marin Ion în solidar şi cu partea responsabilă civilmente SC Rarora SRL, iar pe inculpatul Matyas Gabriel Viorel în solidar cu părţile responsabile SC Roca Junior”SRL şi SC Crisvalmar SRL) către partea civilă, la plata despăgubirilor în cuantum de 36.112.088 RON, reprezentând credite nerambursate.

Obligă inculpaţii Contoloru Dumitru, Popescu Sorin, Floarea Cornel, Chiriac Ion, Giurca Marilena, Marin Ion, Matyas Gabriel Viorel, Ţîrdea Paul Petre(prin moștenitori) şi Nicolae Ion (în ceea ce-l priveşte pe inculpatul Marin Ion în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Rarora SRL, iar pe inculpatul Matyas Gabriel Viorel în solidar cu părţile responsabile SC Roca Junior SRL şi SC Crisvalmar SRL) la plata sumei de câte 10.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat la judecata în primă instanţă.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către DNA la data de 30.03.2006.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 30 martie 2006