DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr.3714 din 26.11.2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a hotărât următoarele:

Inculpatul CARALI VALENTIN GABRIEL, fost ofiţer superior în cadrul Serviciului Român de Informaţii, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, complicitate la infracţiunea de dare de mită, asociere pentru săvârșirea de infracțiuni şi inculpatul DABELA GHEORGHE ION, fost director general al RADET Bucureşti, la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, interzicându-le pe o perioadă de 2 ani următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul la săvârşirea infracţiunii.

FĂTU MARIAN, asociat unic la o societate cu răspundere limitată din Bucureşti, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență,complicitate de luare de mită, complicitate la dare de mită în formă continuată și asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, interzicându-i pe o perioadă de 2 ani următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul la săvârşirea infracţiunii.

CUCUIU MIHAI RADU, fost director tehnic la RADET, la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită( suma de 1000 DM) şi de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, fiind încetat procesul penal faţă de inculpat pentru infracţiunea de luare de mită ( suma de 7328 USD) ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie.
Totodată instanţa a mai dispus inculpatului CUCUIU MIHAI RADU, pe o perioadă de 2 ani, interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

PELENGICĂ EDUARD VALENTIN, administrator al unei societăţi bucureştene, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la luare de mită și asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, interzicându-i pe o perioadă de 2 ani următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

UZUNOV LIANA, fost director comercial, la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, interzicându-i pe o perioadă de 2 ani următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, după executarea pedepsei principale.

Față de inculpatul FĂTU ION, în calitate de director general în cadrul Ministerului Industriilor şi Resurselor care a fost cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de luare de mită și asociere în vedere săvârșirii de infracțiuni a dispusă soluția de incetare a proceului penal ca urmare a intervenirii prescripției și achitarea

UZUNOV PETCO, care a fost cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la luare de mită a fost achitat.

Instanța a mai dispus confiscarea de la inculpaţi sume de bani şi bunuri după cum urmează:
- Cucuiu Mihai – 7.328 USD şi contravaloarea în lei a 1000 DM;
- Uzunov Liana şi Uzunov Petco – contravaloarea în lei a 2000 DM, un cuptor cu microunde, un radiocasetofon Philips. Constată că suma de 2000 DM (1200 USD) au fost returnaţi inc.Pelengică Eduard;
- Fătu Ion – 2000 euro şi 2000 USD echivalentul în lei;
- Pelengică Eduard – contravaloarea în lei a sumei de 35.000 DM;
- Dabela Gheorghe – 750 lei RON, 7000 euro şi 16.800 USD. Constată că bunurile în valoare de 30857 euro, 33.891 euro şi 16.990 DM au fost restituite denunţătorului Georgescu Bucur;
- Carali Valentin – 47.298,79 euro şi contravaloarea în lei a 22.500 DM;
- Fătu Marian – 47.298,79 euro, 12.000 euro, contravaloarea în lei a 20.500 DM.
Inculpații CARALI VALENTIN GABRIEL, FĂTU MARIAN, DABELA GHEORGHE ION, CUCUIU MIHAI RADU, UZUNOV LILIANA, FĂTU ION şi UZUNOV PETCO au fost obligați la plata a câte 2.500 lei (RON), cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către DNA la data de 14 ianuarie 2004, vezi comunicat din 14 ianuarie 2004.


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.