DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 959/05.11.2013, Curtea de Apel Constanța a hotărât următoarele:

Condamnă pe inculpatul GHERGHIȘAN STERIAN, primar al comunei Văcăreni, județul Tulcea, la pedeapsa închisorii de 2 de ani cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor și fals intelectual în formă continuată.
Instanța a mai interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și l-a obligat la plata sumei de 3000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul DNA - Serviciul Teritorial Constanța la data de 7 ianuarie 2013, vezi comunicat nr. 7/VIII/3 din 7 ianuarie 2013.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 07 ianuarie 2013