IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
COMUNICAT
Prin decizia penală nr. 2.945 din 1 0ctombrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut sentinţa Tribunalului Bucureşti care a hotărât următoarele:
Condamnarea inculpaţilor FLORICICĂ ADRIAN, ofiţer de poliţie şi MARIN ROBERT-ALEXANDRU, agent de poliţie, ambii din cadrul Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti – Brigada Rutieră, la pedepse de câte un an închisoare cu suspendare condiţionată, pe un termen de încercare de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
Obligă inculpaţii să plătească suma de câte 3000 lei fiecare, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
DEFINITIVĂ
Inculpaţii au fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie la data de 16 iunie 2010 (comunicatul nr. 255/VIII/3 din 30 iunie 2010).
BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informațiecomunicate de presă din
30 iunie 2010