IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
COMUNICAT
Prin decizia penală nr. 727 din 23 septembrie 2013, Curtea de Apel Braşov a menţinut sentinţa Judecătoriei Făgăraş care a hotărât următoarele:
Condamnarea inculpatului SULIMAN CONSTANTIN, consilier superior în cadrul A.P.I.A. – Centrul Judeţean Braşov, la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare condiţionată, pe un termen de încercare de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Obligă pe inculpatul Suliman Constantin să plătească părţii civile A.P.I.A. suma de 70.994,26 lei cu titlu de despăgubiri civile, la care se adaugă dobânzi de întârziere calculate de la data scadenţei debitului şi până la achitarea integrală a acestuia.
DEFINITIVĂ
Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Braşov la data de 6 august 2011 (comunicatul nr. 643/VIII/3 din 5 septembrie 2012).
BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informațiecomunicate de presă din
05 septembrie 2012