DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 1.960 din 7 iunie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpatei ENAN AIFER, ofiţer în cadrul Serviciului Român de Informaţii, la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 7 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Instanţa a interzis inculpatei Enan Aifer, timp de 2 ani după executarea pedepsei principale, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.

Obligă inculpata la plata sumei de 5.200 lei, cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpata a fost trimisă în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari la data de 10 mai 2011 (comunicatul nr. 315/VIII/3 din 12 mai 2011).


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 12 mai 2011