DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
18 iunie 2013
Nr. 567/VIII/3

COMUNICAT


Ca urmare a solicitărilor reprezentanţilor mass media, Biroul de informare şi relaţii publice este abilitat este abilitat să comunice următoarele:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj au început urmărirea penală faţă de CHERECHEŞ CĂTĂLIN, primar al municipiului Baia Mare, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
- luare de mită în formă continuată,
- trafic de influenţă în formă continuată,
- efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia pe care o îndeplineşte.

Din Rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:
În cursul anilor 2011 – 2013, învinuitul Cherecheş Cătălin, primar al municipiului Baia Mare, a pretins şi primit sume de bani cu titlu de foloase necuvenite de la reprezentanţii a cinci societăţi comerciale, pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu şi pentru a favoriza aceste societăţi comerciale în procedurile de achiziţie publică organizate de Primăria municipiului Baia Mare, atât cu ocazia atribuirii contractelor cât şi pe parcursul derulării acestora.
De asemenea, în perioada februarie - mai 2013, învinuitul Cherecheş Cătălin, în calitate de primar al municipiului Baia Mare, a efectuat operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia pe care o deţine, prin intermediul a două persoane din anturajul său care erau, în mod aparent, reprezentanţii legali a două societăţi comerciale. Concret, în cursul lunii mai 2013, în scopul achiziţionării unei licenţe pentru un post de televiziune, învinuitul Cherecheş Cătălin a făcut demersuri pentru modificarea acţionariatului celor două firme astfel încât apropiaţii săi să devină acţionari şi/sau administratori ai acestor societăţi comerciale.

În cauză, procurorii efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

Citarea cu mandat de aducere a învinuitului Cătălin Cherecheş s-a făcut conform prevederilor art. 183 alin. 2 Cod de procedură penală, în interesul bunei derulări a anchetei penale.

Învinuitului i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE