DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 1.861 din 30 mai 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut sentinţa Curţii de Apel Braşov care a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpatului MIHĂILĂ NECULAI, avocat stagiar înscris în Baroul Judeţean Bacău, la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare condiţionată, pe un termen de încercare de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj.

Condamnarea inculpatului FLOREA CIPRIAN SORIN, administrator şi asociat la S.C. „TRIO SALT” S.R.L. Braşov, la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare condiţionată, pe un termen de încercare de 4 ani, pentru complicitate la infracţiunea de şantaj.

DEFINITIVĂ

Inculpaţii au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Braşov la data de 15 decembrie 2011 (comunicatul nr. 839/VIII/3 din 16 decembrie 2011).


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 16 decembrie 2011