DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 1.406 din 24 aprilie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut decizia Curţii de Apel Alba Iulia care a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpatului TOMUŢA SILVESTRU, director al Casei de Cultură a Sindicatelor Sibiu, la pedeapsa de 4 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 6 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Instanţa a interzis inculpatului Tomuţa Silvestru, timp de 2 ani după executarea pedepsei principale, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.
Obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 3.600 lei.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia la data de 21 martie 2012 (comunicatul nr. 177/VIII/3 din data de 22 martie 2012).


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 22 martie 2012