DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 570 din 8 aprilie 2013, Curtea de Apel Galaţi a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpatei HAGIU BIŢICA, referent în cadrul APIA Brăila – Centrul Local Cireşu la data comiterii faptei, la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani, pentru tentativă la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor şi tentativă la infracţiunea de înşelăciune.

Instanţa a interzis inculpatei Hagiu Biţica, timp de 3 ani după executarea pedepsei principale, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.

DEFINITIVĂ

Inculpata a fost trimisă în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Galaţi la data de 10 mai 2012 (comunicatul nr. 395/VIII/3 din data de 6 iunie 2012).


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 06 iunie 2012