DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 547 din 15 februarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpatului MOLDOVAN SORIN CLAUDIU, inspector de specialitate în cadrul DGFP Mureș – Direcția Controlului Fiscal, la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență.
Instanța a interzis inculpatului Moldovan Sorin Claudiu, timp de 2 ani după executarea pedepsei principale, a următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii.

Condamnarea inculpaților HADĂR CLAUDIU NICOLAE, inspector de specialitate în cadrul D.G.F.P. Mureș – Direcția Controlului Fiscal și FLOREA AUREL CRISTIAN, șef Serviciu Informații Fiscale, Identificarea și Combaterea Evaziunii Fiscale din cadrul D.G.F.P. Mureș – Direcția Controlului Fiscal, la pedepse de câte 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
Instanța a interzis inculpaților Hadăr Claudiu Nicolae și Florea Aurel Cristian, timp de 2 ani după executarea pedepsei principale, a următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii.

Dispune confiscarea de la inculpatul Moldovan Sorin Claudiu a sumelor totale de 17.950 euro și 6.238,28 lei.
Dispune confiscarea de la inculpatul Hadăr Claudiu Nicolae a sumelor de 800 euro și 157,99 lei.
Dispune confiscarea de la inculpatul Florea Aurel Cristian a sumei de 500 euro, 265,80 lei și 353 lei.

Obligă pe inculpații Florea Aurel Cristian și Hadăr Claudiu Nicolae la plata a câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Obligă pe inculpatul Moldovan Sorin Claudiu la plata sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș la data de 16 decembrie 2004.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAȚII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.