DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 3.396 din 23 octombrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut decizia Curţii de Apel Bucureşti care a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpatului MARCU GEORGE DANIEL, asociat şi administrator la S.C. STAR PHONE SERV COM S.R.L., la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.
Instanţa a interzis inculpatului, timp de 5 ani după executarea pedepsei principale, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.

Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă STATUL ROMAN- PRIN M.F.P.- AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA şi obligă pe inculpatul Marcu George Daniel la plata către partea civilă a sumei de 5.578.282 lei reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii majorări, penalităţi, dobânzi calculate, de la data când obligaţia a devenit scadentă si până la data executării integrale a plătii.
Obligă inculpatul la plata sumei de 5200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie –Serviciul Teritorial Bucureşti la data de 22 decembrie 2010 (comunicatul nr. 1/VIII/3 din data de 5 ianuarie 2011).


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 05 ianuarie 2011