DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 2.830 din 17 septembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut decizia Curţii de Apel Braşov care a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpatului DEMETER DENEŞ, administrator al S.C. COMALIMETEX S.A. Târgu Secuiesc, la pedeapsa de 4 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 9 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Instanţa a interzis inculpatului, timp de 2 ani după executarea pedepsei principale, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.

Obligă pe inculpatul Demeter Deneş să restituie suma de 190.000 lei către denunţător.
Obligă inculpatul să plătească statului suma de 150 lei, reprezentând jumătate din cheltuielile judiciare.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov la data de 20 decembrie 2010 (comunicatul nr. 1/VIII/3 din 5 ianuarie 2011).


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 05 ianuarie 2011