DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 2.321 din 28 iunie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut decizia Curţii de Apel Piteşti care a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpatului NEACŞU DUMITRU, inspector asistent în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, Activitatea de Inspecţie Fiscală – Serviciul Inspecţie Fiscală Persoane Fizice, la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 6 ani, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial şi fals intelectual.

Condamnarea inculpatului BADEA ION, inspector asistent în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, Activitatea de Inspecţie Fiscală – Serviciul Inspecţie Fiscală Persoane Fizice, la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 6 ani, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: luare de mită şi fals intelectual.

Instanţa a interzis tuturor inculpaţilor, timp de 2 ani după executarea pedepsei principale, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.

Constată că partea vătămată Statul Român prin ANAF, reprezentată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş nu s-a constituit parte civilă.

Obligă pe inculpaţi la plata a câte 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpaţii au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti la data de la data de 17 martie 2010 (comunicatul nr. 77/VIII/3 din data de19 martie 2010).


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 19 martie 2010