DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 1.951 din 7 iunie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpatului MÎRŞANU CHRISTY-GABRIEL, avocat în cadrul Baroului Iaşi, la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Instanţa a interzis inculpatului, atât pe perioada executării pedepsei cât şi timp de 3 ani după executare, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.

Obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău la data de la data de 20 septembrie 2010 (comunicatul nr. 295/VIII/3 din data de 17 noiembrie 2009).


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 17 noiembrie 2009