DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 995 din 16 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut sentinţa Judecătoriei Slobozia care a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpatei COSTEA ANIŞOARA NETY, reprezentant al SC Donnety S.R.L., la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Instanţa a interzis inculpatei, atât pe perioada executării pedepsei, cât şi timp de 7 ani după executare, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.

Condamnarea inculpatului STOIAN FLOREA, reprezentant al SC Colinaris SRL, la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 6 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

Condamnarea inculpatei STOIAN ELENA, reprezentant al SC Colinaris SRL, la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 7 ani.

Condamnarea inculpatei SIMION TEODORA, persoană fără calitate specială, la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare cu suspendare condiţionată, pe un termen de încercare de 3 ani şi 8 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Banca Comercială Română şi obligă, în solidar, pe inculpaţii Simion Teodora, Costea Anişoara Nety, Stoian Florea şi Stoian Elena (iar inculpaţii Stoian Florea şi Stoian Elena în solidar şi cu partea responsabilă civilmente SC Colinaris SRL prin administrator judiciar), la plata sumei de 204.642,34 lei în favoarea acestei părţi civile (sumă din care 150.000 lei reprezintă credit nerambursat, iar 54.642,34 lei reprezintă dobânzi aferente rămase neachitate), precum şi a dobânzilor datorate până la achitarea integrală a creditului.
Desfiinţează înscrisurile falsificate.
Obligă pe inculpata Simion Teodora la plata către stat a sumei de 2500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Obligă pe inculpata Costea Anişoara Nety la plata către stat a sumei de 2650 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Obligă pe inculpatul Stoian Florea în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Colinaris SRL, prin administrator judiciar, la plata către stat a sumei de 2500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Obligă pe inculpata Stoian Elena în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Colinaris SRL prin administrator judiciar la plata către stat a sumei de 2680 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Inculpaţii au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie la data de 16 decembrie 2003.


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.